duminică, 9 aprilie 2017

Ce as fi fost eu, daca tu nu ai fi fost autist?

    Autismul a fost etichetat de-a lungul timpului in fel si chip, dar mult prea rar intr-un ton pozitiv. I s-a spus povara, pedeapsa divina, chin si cine stie ce alte substantive inspaimantatoare au incercat sa zugraveasca viata de zi cu zi alaturi de o persoana diagnosticata cu autism. Eu cred ca autismul e ceea ce gandeste fiecare ca este. Daca il percepi ca pe o pedeapsa, atunci asta va fi, daca il simti ca o povara, fiecare zi va fi incredibil de greu de dus.
    O prietena de pe facebook a postat zilele trecute o invitatie la meditatie pusa pe note: Beethoven - Silence. Am ascultat-o de mai multe ori pentru ca si lui George ii place si o asculta fara sa scoata un sunet, extrem de atent. Dar pe mine m-a facut sa rememorez momente din viata noastra alaturi de autism. Ti-am privit poza de la aniversarea de 3 ani. Aveai cea mai pierduta privire pe care ai avut-o vreodata. Te uitai la tortul facut din biscuiti pentru ca erai alergic la orice alt tort facut cu oua, dar de fapt nu te uitai la el, ci prin el. Aveai o privire trista, in gol. Erai de fapt oglindirea mea. Era cel mai urat an al nostru. Primisem diagnosticul de autism, incepusem divortul, si eram intr-o depresie profunda. Dar ne-am ridicat amandoi si am inceput sa luptam, iar mai tarziu ni s-a alaturat un om minunat.
    Ce as fi fost eu daca tu nu ai fi fost autist?
    Probabil as fi ramas un simplu asistent social mediocru, care nu ar fi iesit in evidenta cu nimic. Cred ca as fi fost mama care te-ar fi batut la cap in continuu sa-ti faci temele, sa iei note bune si sa fii cuminte. As fi luat realizarile tale ca fiind lucruri firesti.  Probabil tu nu ai fi avut talentul asta incredibil de a canta si de a ne incanta cu melodiile pe care le canti cu atata usurinta. Apropo, sa stii dragul meu George, ca fiecare cantare de-a ta este un cadou imens pe care mi-l faci. Oricate nopti ma tii treaza fiindca nu ai somn, oricate prostioare faci , totul e sters cu buretele in momentul in care incepi sa apesi pe clapele pianului. Iti multumesc pentru asta!
    Daca tu nu ai fi fost autist, eu nu as fi intalnit atatia oameni frumosi care lupta sa-si descopere copiii speciali. Nu as fi invatat de la ei sa ma bucur de ce am. Nu as mai fi fost un autodidact, in incercarea de a gasi solutii ...pentru tine si pentru altii. Acesti oameni frumosi sunt a doua mea familie, tinem unii la altii, ne ajutam, ne sustinem moral, ne intalnim si ne sfatuim.
     Tu ai venit langa mine pentru ca eu sa cresc, sa fiu un om mai bun. Si cred ca ai facut o treaba tare buna. M-ai invatat atat de multe lucruri, cat nici macar un mare intelept nu ar fi reusit sa ma invete. M-ai invatat sa ma bucur de lucruri simple, m-ai ajutat sa-mi depasesc fricile si mi-ai calit rabdarea.
    Pentru toate astea si pentru cele ce vor veni, iti multumesc!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu